in

Ministrul Natalia-Elena Intotero a prezentat raportul de activitate al MRP în fața comisiilor parlamentare pentru românii din afara granițelor

APDA, 12 decembrie 2018 – O delegație a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni condusă de ministrul Natalia-Elena Intotero a participat la ședințele derulate marți, 11 decembrie 2018, în cadrul comisiilor parlamentare pentru comunitățile de români din afara țării, prilej cu care ministrul a  prezentat raportul de activitate al instituției, precum și proiectele pentru anul 2019.

Demnitarul a răspuns astfel invitațiilor lansate de domnul Radu Mihail, președintele comisiei pentru comunitățile de români din afara țării din Senat, și de domnul Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Camera Deputaților.
În cadrul reuniunilor a fost prezentat raportul de activitate al MRP, punându-se accent pe proiectele și acțiunile proprii și pe prioritățile pentru anul 2019. Discuțiile au vizat acordarea de burse și stimulente financiare pentru sprijinirea elevilor care studiază limba română peste hotare, centrele comunitare, demersurile MRP pentru îmbunătățirea procedurilor de finanțare, precum și oportunitatea continuării inițiativei de a premia români de succes de peste hotare.
Ministrul Natalia-Elena Intotero le-a mulțumit parlamentarilor pentru cooperarea constantă și constructivă cu MRP, inclusiv pentru susținerea oferită de membrii celor două comisii în vederea îmbunătățirii cadrului legislativ privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni. Demnitarul a subliniat că prin dialogul deschis și permanent între Parlament și Guvern se pot identifica și pune în aplicare proiecte și programe în beneficiul conaționalilor din afara granițelor.

Written by admin

Festival de colinzi la Viena, coruri din patru țări au încântat sute de persoane cu interpretări deosebite

Poveste din Austria: românii s-au mobilizat exemplar pentru a-și ajuta un conațional