admin
APDA, 16 octombrie 2017 – Alina-Mirela Lucan, originară din Oraviţa, crescută apoi la Iaşi, locuiește de zece ani la Atena. În Grecia și-a îndeplinit visul de a face pictură murală, mai ales cu personaje pentru copii, din basme. ”Bucuria şi zâmbetele sincere ale copiilor sunt izvor de energie pentru mine”, ne-a spus ea, într-un interviu acordat agenției Diaspora Azi – APDA.
Artista este în contact permanent cu comunitatea românească din Atena. Ea participă la diferite activități desfășurate în cadrul orelor de Artă și Abilități practice la Asociația Interculturală Româno – Elena ”Dacia”, de Paște, de Crăciun, unde învață elevii să picteze pe sticlă.
Își iubeste țara și e de părere că ”dacă nu vom schimba ceva în România, dacă nu credem în noi, vom rata şansa de a ne creşte copiii în ţară”.
Cine este Alina Mirela Lucan ?
”Am 34 de ani, sunt căsătorită şi mamă a trei copii, iar asta îmi ocupă tot timpul, dar îmi și umple sufletul de bucurie”.
Vorbește-ne despre cum ai ajuns în Grecia și despre pasiunea ta. Cum a început și cum a evoluat dragostea pentru pictură ?
”În afară de dragostea mea pentru copii, am şi o mare pasiune, pictura. Când am plecat din România, în urmă cu 10 ani într-o scurtă vacanţă în această ţară, nu m-am gândit nicio clipă că o să fie dragoste la prima vedere şi că-mi va deveni ţară adoptivă. Întodeauna am avut o slăbiciune pentru Grecia ca ţară şi cultură, pe când studiam istoria artei, istoria costumului.
Aici mi-am îndeplinit un vis, nu a fost uşor deloc, dar am reuşit! Am început să pictez din pasiune, însă talentul mi-a fost descoperit la o vârstă fragedă, la 9 ani, când am început să reproduc portrete după o cărticică adusă de profesoara mea, o doamnă deosebită, care mi-a văzut talentul şi m-a îndrumat către Colegiul de Artă «Octav Băncilă» din Iaşi. Acolo talentul mi-a fost recunoscut şi răsplătit cu premiul 1 la Olimpiada Naţională de Artă plastică – Tulcea, anul 2000. Acest premiu l-am câştigat cu ajutorul d-nei profesoare Miea Grivinca, căreia ţin să-i mulţumesc pe această cale.
Cum a fost începutul ?
A fost greu, eram pregătită pentru tot, cum să întâmpin orice obstacol, cum să comunic, să-mi găsesc locul. Cu mari emoţii treptat am reuşit să mă fac cunoscută în grupul de oameni pe care nu trebuia să-i scap din vedere şi realizez cât de împlinită sunt pe plan profesional şi sentimental, am reuşit să fiu eu, să fac ce-mi place.
În Grecia mi-am îndeplinit un vis, de a face pictură murală, am început cu câteva steluţe pe pereţi şi am ajuns să transform camera copiilor într-un basm, să le aduc personajele cât mai aproape de realitate, lângă ei. Bucuria şi zâmbetele sincere ale copiilor sunt izvor de energie pentru mine.
Ce reprezintă pentru tine România?
România e ţara mea, iubesc pământul românesc, munții, tradiţiile, doinele, cultura, mânăstirile noastre, mi-e dor de tot, de multe ori aş zbura să ajung acolo, să miros aerul de la munte şi să mănânc din sărmăluţele mamei.
Este o ţară frumoasă şi cred că ar trebui să luptăm, că aşa suntem noi românii, luptători şi cu speranţe şi vise, să fii român, educat, cu bun simț, sigur se poate şi mai bine, sigur sunt mulţi tineri plecaţi în afară şi sigur mulţi dintre ei jelesc ţara lor de dor. Mulţi au reuşit să se afirme, dar mulţi au ajuns ca nişte fugari, de ici colo.
Ce crezi că trebuie schimbat în România pentru ca românii să se întoarcă în țară?
Ţara cred că are nevoie de o viziune pe termen lung, de un plan bine elaborat. Aş vrea că să dispară corupţia în sistemul de sănătate, să eliberăm şi să descurajăm corupţia, medicii nu au tot ce trebuie şi aşa se ajunge ca pacienţii să depindă de lucruri mărunte.
Dacă nu vom schimba ceva în România, dacă nu credem în noi, vom rata şansa de a ne creşte copiii în ţară. Mi-aş dori ca, noi, românii, să avem o altfel de mentalitate care să conţină respect faţă de legi şi reguli.
Daniela Popescu, Atena
